Ivana Mladenovic, fata care stinge becurile la pușcărie

Ivana Mladenovic are 27 de ani și este din Kladovo, un mic oraș din estul Serbiei.  Prin 2005 a venit în România. Voia să învețe la UNATC, dar părinții o încurajau să practice Dreptul. Le-a spus că pleacă o săptămână la București și a rămas 7 ani.

A început să facă filme documentare despre oameni proscriși. Spune că atunci când cineva este privit de societate ca un om rău, când există prejudecăți față de el, trebuie să arate lumii și perspectiva lui. În aprilie 2012 filmul ei  documentar ” Turn off the lights” (Stingeți becurile) a fost lansat la New York. Este povestea unor pușcăriași abia eliberați din închisoare.

Acum lucrează la un documentar despre un artist excentric, cineast și musician, care nu a ieșit din comuna lui din Bucovina.

Interviu publicat pe digi24

 

De ce ai venit în România?

Știam de UNATC și de filmele bune de aici, făcute de regizori ca Puiu, Porumboiu sau Pintilie. Eu am absolvit Dreptul în Serbia. Deși mi-a plăcut teoria nu mă vedeam practicând.

De ce ai vrut să faci un documentar despre pușcăriași?

Ține de interesul meu pentru oamenii greu de plăcut. E ușor să faci un film cu personaje amabile, dar mi se pare important ca atunci când cineva este privit ca un om rău, când există prejudecăți față de el, să aflii și perspectiva lui. Realitatea nu e în alb și negru și ne întrebăm din punctul cui de vedere trebuie să judecăm. Eu nu judec, rolul meu este să prezint realități.

Demersul tău e o luptă împotriva stereotipurilor și a prejudecăților?

Sunt născută într-un oraș mic unde dacă te dai cu lipstick roz ești privită aiurea. Mă deranjează etichetările.

În ”Turn off de lights” sunt poveștile a patru pușcăriași. Cum i-ai ales?

Am vrut să văd ce se întâmplă în scurta perioadă după eliberarea unui deținut și de ce sunt doar 1% șanse de reintegrare în societate. Giani și Papani erau prieteni în închisoare. Ambii de etnie roma, însă primul venit dintr-un mediu înstărit, iar celălalt dintr-o famile foarte săracă. E de așteptat care dintre ei va recidiva, neavând alte opțiuni.

Însă Alex, condamnat pentru crimă, este personajul care oferă cele mai multe răspunsuri.  În special prin el devine evident că nu contează doar statutul social, ci sunt o mulțime de aspect care influențează destinul cuiva.

Alex transmite despre sine că e violent, insensibil, lipsit de regrete. Crezi că se preface?

Cred că violența și misoginismul lui sunt legate de vârsta lui. La 18 ani voia să pară dur și își nega latura sensibilă, văzută ca ceva vulnerabil.

Relevantă era și convingerea lui Alex că cei din jur îl cred violent și puternic. Comportamentul lui venea în întâmpinarea unor așteptări.

Crezi că va face parte din cei 1% deținuți eliberați care se reintegrează în societate?

Până acum, da. Din câte îmi spune lucrează ca recepționer în Italia, împreună cu mama lui.

Păstrezi întotdeauna legătura cu personajele din filmele tale?

Nu întotdeauna, uneori e nevoie să pui punct. În ceea ce-l privește pe Alex, mă interesează viața lui. Dacă aș putea să-l ajut cândva, aș face-o, deși până acum nu mi-a lăsat senzația că ar avea nevoie de ajutorul meu.

De ce preferi filmele documentare?

Personal nu voi face o diferență între filmele documentare și cele de ficțiune. Mi-am dat seama că eu prefer să lucrez cu actori neprofesioniști, replicile lor pot fi de 10 ori mai bune decât cele dintr-un scenariu. Important e să găsești oamenii potriviți. Și desigur să știi să îi ”ghidezi”, să le provoci reacțiile.

La ce film lucrezi în prezent?

Despre un artist excentric din Bucovina – exclus și considerat nebun, și-a petrecut viața încercând să se integreze. A făcut trei filme cu el – în unul este Ștefan cel Mare. Are o poveste spectaculoasă, te face să te întrebi ce e normalitatea, din punctul cui de vedere. Realitățile noastre nu sunt la fel și asta devine foarte evident în povestea de față.

De asta filmul se va numi Dacă 6 era 9” – cum ar fi fost dacă artistul trăia în alt context.

Cum ai găsit personajul?

Eram la seminarul de filme documentare Aristoteles, în Bucovina, la Vama. Ideea era să stai acolo câteva săptămâni și să faci un film. Am început să caut un muzician, voiam inițial să fac un documentar despre muzică. Așa am dat de acest artist genial într-un anume sens.

Care a miza ta, ca regizoare?

Un regizor trebuie să ridice întrebări, nu să dea răspunsuri. Vreau să transmit realitatea fără să-mi impun punctul de vedere.

 

Turn Off the Lights (“Stingeţi becurile”)  este un film-documentar bazat pe un scenariu de Ivana Mladenovic si Bianca Oana. Trei dintre personajele principale sunt cunoscute din lungmetrajul din 2010 al lui Florin Șerban, ”Eu când vreau să fluier, fluier”. E vorba Alexandru Mititelu, Papan Chilibar şi Giani Versace care se întorc în comunitatea lor după câțiva ani de detenție. Documentarul a fost lansat la Festivalul de Film Tribeca de la New York, in aprilie 2012. O lună mai târziu rula și în România. Realizarea filmului a durat trei ani.

Ivana Mladenovic (n. 1984) a absolvit regia de film la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale“ din Bucuresti. A regizat scurtmetrajele Barcute de hartie (2006), Milky Way (2007), In the village (2007), Pizza love (2008), Afterparty (2009) si Skin (2010)

One comment on “Ivana Mladenovic, fata care stinge becurile la pușcărie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *