Când romii se pocăiesc

De prin anii ’60, romii din Fântânele au început să se lase de lăutărie și să se pocăiască. Au plecat apoi cu sutele în străinătate, mai ales în Germania, unde autorităţile au ajuns să deschidă anual clase speciale pentru copiii acestor familii de imigranţi. Comunitatea lor a devenit o curiozitate pentru străini și acum satul e din ce în ce mai vizat de jurnaliști din diverse țări. Am fost acolo cu o echipă din Viena a televiziunii ARD.

La 40 km de Bucureşti am găsit un sat-enclavă cu locuitori ca după o epidemie, cum vezi în filmele alea post-apocaliptice, când un virus transformă total oamenii. Doar că nu s-au schimbat în zombie care atacă pe întuneric. Din contră, romii spun că au găsit lumina. Au devenit penticostali, ceea ce înseamnă că au un stil de viață opus lăutarilor, pe care ei speră să-l descopere cât mai mulţi oameni. Se va extinde “epidemia” şi printre alţi romi din România?

Se lasă seara. Tocmai începe nunta lui Debora şi Emanuel, doi tineri de 18 şi 20 de ani. Tatăl Deborei este predicatorul din sat, iar cel al lui Emanuel om de afaceri, cu un mic parc auto second-hand.

Şase femei cu batic din plasă pregătesc carnea în bucătăria din curte: 700 de fripturi, cât să ajungă pentru trei-patru sute de oameni, spun ele vesele. Ne aşezăm la o masă între bucătarie şi cortul unde va avea loc nunta. E agitaţie, oamenii trec în viteză, cară scaune, cratiţe şi navete pentru pâine în care sunt acum puse mezeluri – primul fel de mâncare.

“Ce doriţi, să ne spuneţi. Poate vreţi apă, suc”, zice Marin în timp ce aşază în faţa noastră un coş cu fructe. Pentru penticostali, alcoolul este un păcat, așa că nu e servit la nuntă invitaților, indiferent de religia acestora. Marin e rudă cu tatăl mirelui şi a venit din Berlin special pentru nuntă. Şi-a lăsat cei trei copii “acasă”, fiindcă ar fi costat prea mult transportul. A ajuns la Berlin acum 4 ani şi vrea să trăiască acolo “pentru viitorul copiilor”. Lucrează în construcţii şi spune că nu-i foarte uşoară viaţa. Cea mai mare problemă a fost cu limba. Nici după 4 ani nu vorbeşte şi nu înţelege bine germana. I-a fost greu să închirieze un apartament fiindcă agenţiile se feresc de români şi s-a tot gândit că poate era mai bine dacă mergea în Munchen, unde “e cel mai bun primar, care a integrat românii”. Crede însă că pentru copiii lui va fi bine oriunde în Germania. Deja au învățat limba la şcoală. “Băiatul a vorbit azi cu doctorul să-mi anuleze programarea la doctor. În germană! Are 10 ani şi vorbeşte mai bine decât mine”, povesteşte cu entuziasm Marin.

Marin, locuiește cu familia în Berlin și a venit special pentru nuntă

Se strâng din ce în ce mai mulţi nuntaşi, iar formaţia începe să cânte. Ritmul, acordurile, melodia şi instrumentaţia, toate lăutăreşti. Versurile sunt creştine, dar asta schimbă totul, cred oamenii. “[În Fântânele] nu se mai cântă muzică lăutărească din anii 60, când versurile s-au schimbat şi au început să-l laude pe Dumnezeu. Sunt de chemare a lui Dumnezeu”, spune Costel Godelea, care se recomandă ca fiind “din prima familie de penticostali din Fântânele”. Are în brațe câteva sticle de suc şi spune și el că penticostalii nu beau alcool. “Dăm oamenilor sucuri reci, să se răcorească, nu alcool să ameţească şi să o ia razna”.

C. Godelea, coordonatorul slujbelor, face parte din primele familii de penticostali din Fântânele

Penticostalismul a apărut în România prin 1922, la Arad, unde a fost contruită prima casă de rugăciuni. Acum sunt peste 360 000 de penticostali în România, fiind a treia religie din ţară, după numărul de practicanţi. Prin anii 70 a fost primul val de expansiune, urmat de alt boom după căderea comunismului. În ultimii 20 de ani a început să atragă  numeroşi romi, în România, Bulgaria şi Ungaria. Adepții penticostalismul sunt mai ales oameni marginalizaţi şi săraci, iar asta fiindcă biserica este mai unită şi se implică în viaţa enoriaşilor. În România, Biserica Ortodoxă nu oferă la fel de multă susţinere, iar credincioşii nu se ajută ca între “fraţi” – apelativ pe care îl folosesc penticostalii în interacţiunile lor. Sociologul Angus Fraser crede că o religie de tipul celei penticostale îi face pe oameni să se simtă mai speciali şi aduce solidaritate socială.

La ora 20 oamenii încep să se așeze la mese și toți puștii cer să le faci poze

“Sunt oameni foarte civilizaţi, m-au ajutat foarte mult”, spune peltic “fratele Holea”, care s-a mutat în Fântânele prin 1995, după ce a cunoscut oameni din comunitatea de aici cât lucra la Berlin. “În anii 90 veneau băieţii din Fântânele să-şi cumpere maşini, aşa i-am cunoscut”. Holea era lăutar, dar a trecut şi el la noua religie, unde oamenii “nu beau, nu îşi înşeală nevestele şi femeile nu fac avorturi”. Deşi au renunţat la meseria de lăutari, din care câştigau bani cântând la petreceri şi nunţi, cei mai mulţi au continuat să lucreze ca bişniţari de maşini sau în construcţii. Asta până când au descoperit posibilitatea unei vieţi mai bune ca rezidenţi ai altor ţări.

Holea, la dreapta, cu unul dintre “fratii” penticostali

Unul dintre motivele pentru care în jur de 1000 de oameni au reuşit să plece din Fântânele şi s-au stabilit în diverse oraşe din străinătate (în special în Berlin) este legat de solidaritatea dintre ei. Teoreticienii migraţiei arată cum imigranţii au obiceiul să-şi aducă membrii familiei, rând pe rând, în noua ţara gazdă. Penticostalii, fiind “fraţi şi surori” între ei, procedează la fel, cu toţi membrii comunităţii. Desigur, tentaţia de a pleca este puternică, mai ales că famiile protestante au mulţi copii, iar în Germania beneficiile sociale pentru aceştia sunt de până la 20 de ori mai mari decât în România. Dar pentru a avea parte de ele, trebuie să ai o adresă, iar aici intervin “fraţii”, care te ajută să închiriezi sau îşi pun la dispoziţie casa. În plus, know-how-ul este la îndemâna celor care vor să emigreze, ceea ce-i încurajează să o facă.

Când religia şi economia modelează deciziile, lumea se poate schimba fundamental, aşa cum a arătat sociologul Max Weber în “Etica Protestantă şi spiritul capitalismului”. Studiul lui e considerat una dintre cele mai bune explicaţii ale apariţiei capitalismului (nici o altă teorie până la el nu justifica de ce acest sistem s-a născut în anumite zone). Protestantismul, o nouă religie creştină, a avut câteva însușiri care au permis dezvolarea capitalismului. În primul rând, acesta se opunea luxului şi exuberanţei catolicismului, ceea ce însemna că protestantul trebuia să trăiască modest şi să nu îşi irosească averea. Mai mult, religia se bazează pe faptul că Dumnezeu îi arată unui om că e binecuvântat prin măsura averii sale. Aşa că primele generaţii de protestanţi s-au chinuit să strângă averi şi să nu irosească – banii erau investiţi. În timp, modelul s-a extins şi adaptat, însă lumea ar fi aratat altfel fără protestanţii de care vorbeşte Weber.

Mirii și formația înainte de ceremonia religioasă

Tocmai s-a terminat slujba religioasă, ţinută de un pastor din Bucureşti. Mirii au stat în genunchi în timp ce pastorul spunea binecuvântări şi cita pasaje din Biblie la microfonul cu efect de reverb, ca atunci când se dau dedicaţiile maneliştilor. Vocea lui era din ce în ce mai puternică şi omul arăta ca în transă, în timp ce invitaţii îl ascultau şi unii filmau cu mobilul. Sala tresaltă și chicotește la final, când mirii se pupă stângaci, pe fugă.

Formaţia se pune pe cântat, dar nimeni nu dansează. “Numai tu Isus să-mi dai alinare/Viaţa mea fără tine nu are rost/Singur fără tine nu am adăpost”.

Fotograful Ion

Câţiva bărbaţi se întorc la gratarele care umplu de fum înecăcios grădina în care nu adie vântul. Nişte tineri șoptesc amuzați în umbră şi se pregătesc să fure mireasa. Pe peretele opus, o lăcustă şi umbra ei se târăsc încet, spre lampa atârnată de acoperiş.

“Hai, Ioane, fă o poză aicea, la mireasă”, strigă mirele şi fotograful fuge la pozat. Când se opreşte, zâmbeşte cu buzele şi mustaţa largi şi spune cu o voce groasă și multe gesturi:

“Viaţa la ţară e frumoasă, pentru cine o înţelege. Dar de multe ori sistemul, problemele financiare, te fac să migrezi. De aicea, de la cap şi de aicea, de la inimă, locurile natale nu dispar. Străinătatea te poate învăţa multe, mai ales şcoală. Dar speranţa ca omul să se întoarcă acasă moare ultima”.