Coşmar românesc pentru bonele filipineze ale unui politician

Românii au auzit numeroase povești despre conaționali care au plecat în străinătate pentru un trai mai bun și s-au lovit de abuzurile și discriminările angajatorilor de peste hotare. Puțini știu însă că în România muncitorii străini au parte de același tratament, de multe ori. O categorie de astfel de salariați e reprezentată de filipinezele care muncesc ca menajere sau bone pentru români cu dare de mână.

Moda bonelor filipineze a început în urmă cu vreo trei ani, timp în care au existat abuzuri și exploatări din partea angajatorilor, care rămân de multe ori nepedepsiți. Unele imigrante muncesc gratis și sunt complet vulnerabile în fața autorităților (care par la rândul lor depășite de situație). Nu le rămâne decât mila angajatorilor, adesea figuri publice.
Am vorbit cu patru imigrante dependente de mila unui candidat la alegerile locale.

***
În drum spre aeroportul Otopeni din București, Dorina și soțul ei încă speră să primească cei 2.000 de dolari pentru munca lor în România. Știu că nici celelalte filipineze cu care au lucrat sub același acoperiș nu și-au luat banii. Dar poate angajatorilor li se face milă de data asta – dacă nu pentru ei doi, măcar pentru copilul din burta Dorinei, care va vedea lumina zilei în Filipine.
Dorina își scoate telefonul mobil din buzunarul blugilor și o apelează pe “Mam Nicoleta”. Mam vine de la ma’am, prescurtarea de la madam (doamnă în engleză), care a fost la origine un apelativ peiorativ al sclavilor negri adresat stăpânelor de pe plantații. Filipineza își frământă buzele ca și cum i-ar fi teamă că nu-i va răspunde nimeni.Teama i se adeverește: user busy.
Menajera nu se lasă și-l sună și pe Mister (domn în engleză). Sună până îi intră căsuța vocală. Nici după ce intrăm pe aeroport nu se lasă, mai sună o dată. Speranța ei nu moare nici după check-in-ul spre Filipine. Dorina (35 de ani) a plecat de-acolo în 2009. Lucra ca secretară la o școală din Manila, dar câștiga puțin, așa că a făcut cursuri de menaj și babysitting, iar o agenție de recrutare a îndrumat-o către „o țară europeană mai accesibilă filipinezelor fără experiență”.

Așa a ajuns în România. La început, Dorina a făcut menajul și a gătit în casa unui austriac. Timp de doi ani, a câștigat în jur de 300 de dolari pe lună. Trimitea toți banii familiei din Filipine, aici nu avea nevoie de ei, doar locuia în casa angajatorului. Lucrurile mergeau bine, așa că imigranta a hotărât împreună cu austriacul să-l cheme în România și pe soțul ei, „un bucătar excelent”.
După ce bărbatul a ajuns în țară, angajatorul Dorinei i-a spus că nu-i poate încheia contract de muncă imediat. Asta i-a speriat pe amândoi, pentru că viza bărbatului expira în trei luni. Dacă imigrantul intră în ilegalitate, singura variantă care rămâne e să fie expulzat în țara de origine, de unde nu se mai poate întoarce decât după ce a „ispășit” o anumită perioadă de interdicție.
Dorina a aflat prin comunitatea filipineză strânsă în jurul Bisericii din Piața Romană, București, de un cuplu care le găsește imigranților locuri de muncă. I-a cunoscut, aveau deja două filipineze în casă, dar au preferat să-i angajeze pe Dorina și pe soțul ei pentru 400 de dolari pe lună fiecare decât să-i trimită altei familii. Așa au ajuns cei doi imigranți la Bacău, în primăvara lui 2012.

Angajatorul lor, Georgian Târnăcop (28 de ani), este un economist și un om de afaceri care se pregătea atunci să candideze ca primar la alegerile locale din Bacău. Partenera lui, Nicoleta Pătrașc (33 de ani), expertă în fonduri europene, îl reprezenta pe candidatul la aceleași alegeri Dumitru Sechelariu. Alături de Elma, filipineza care le-a făcut cunoștință cu ei, Dorina și soțul său făceau menajul, găteau și spălau zi de zi, fără concediu. Suzet, a patra filipineză, îngrijea copiii. „Toți munceam foarte mult, cam 16 ore pe zi”, spune Dorina, „dar pentru Suzet era cel mai greu. Se scula noapte de noapte să stea cu copilul, iar dimineața trebuia să fie trează pe la 6”.

După prima lună, cei doi soți filipinezi nu semnaseră nici un contract cu angajatorii și primiseră doar jumătate de salariu, singurii bani pe care i-au și văzut de altfel pe toată durata șederii. „Promisiuni, promisiuni, promisiuni, atât! Ne spuneau tot timpul că or să ne da banii săptămâna viitoare, dar noi munceam și nu primeam nimic!”, se răstește soțul Dorinei, care devenise deja imigrant ilegal în România. „Ne-am gândit că trebuie să avem răbdare, că probabil pun bani deoparte pentru campania electorală și de asta nu ne pot plăti”, îl completează Dorina. „Ne vorbeau foarte frumos, erau drăguți cu noi, doar că nu își respectau promisiunile”.

Alegerile au trecut, iar Georgian Târnăcop nu a fost ales primarul Bacăului. Candidatura lui a fost respinsă pentru că nu adunase suficiente semnături – peste 1.000 din ele fuseseră anulate pe motiv că nu ar fi fost reale. Târnăcop s-a plâns la acea vreme pentru bacau.net că a fost furat. La fel s-au simțit și Dorina și soțul ei. După alegeri, angajatorii i-au trimis să lucreze trei luni în casa unui om de afaceri bogat din județul Constanța, pentru un salariu lunar de 600 de dolari fiecare.
„Nicoleta s-a răzgândit după o lună și ne-a luat înapoi, de data asta în București. Noi îi tot ceream banii, în Filipine fusese taifunul și familiile noastre aveau nevoie”, spune Dorina, încovoiată, ținându-și mâinile pe burtă. „Apoi am aflat că sunt însărcinată, după 10 ani în care pierdusem orice speranță”. Soțul ei zâmbește și își ferește ochii înlăcrimați. Când a aflat de sarcină, Nicoleta i-a spus filipinezei că va mai putea lucra pentru ea încă șase luni fără să fie afectat copilul. Dar Dorina și soțul ei nu mai aveau încredere în vorbele angajatoarei.
Elma, una dintre celelalte două filipineze, fugise deja din casă, la vreo două-trei luni după ce nu și-a mai primit salariul. Suzet plângea și îi ruga pe angajatori să-i cumpere măcar bilet de avion spre Filipine dacă tot nu voiau să-i dea banii pe cele patru luni muncite din greu. „Lui Suzet i-au luat pașaportul, probabil să nu fugă și ea din casă”, spune Dorina. Reținerea pașaportului e ilegală și pedepsită cu amendă de 2.000-3.000 lei, dar asigură țintuirea în casă a unui imigrant.

Suzet, care n-avea nici ea contract de muncă, devenise o imigrantă ilegală. Dacă ar fi fugit din casa angajatorilor și ar fi fost prinsă de autoritățile române, ar fi ajuns în centrul de detenție al Inspectoratului General pentru Imigrări, până când instituția ar fi făcut rost de bani pentru biletul de avion spre Filipine.Asta putea dura până la câteva luni. Faptul că ar fi lucrat pentru cei doi români nu putea fi demonstrat, fiindcă nu existau dovezi – era cuvântul ei împotriva cuvântului lor. Cât era în casa lor, nu știa cum să solicite ajutorul și oricum nu voia să complice lucrurile – tot ce își dorea era să ajungă acasă, la familia ei dintr-un sat învecinat cu Manila.

Imigrantul ilegal în România – de la “prizonierul” angajatorului la cel al statului

În România, un imigrant ilegal are trei opțiuni când e prins de autorități. Dacă are bani, își plătește drumul spre țara natala și o amendă de circa 150 de euro, în funcție de perioada petrecută în ilegalitate. Dacă nu are bani sau acte, rămâne în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) și stă închis într-un centru de detenție între 30 de zile și 18 luni. „Nu au fost cazuri în care să stea chiar 18 luni, media e de 3 luni, dar se întâmplă să se ajungă la un an”, spune un reprezentant IGI. Din august 2012, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) oferă printr- un program sprijin financiar și juridic imigranților în situații limită, pentru a se întoarce în țara de origine. E opțiunea cea mai bună pentru ei, pentru că nu mai stau în detenție până face statul român rost de bani. Până acum au fost repatriate 41 de persoane, spune o reprezentantă OIM, însă Suzete și filipinezele din România pe care le cunoaștea nu știau de program.
O altă soluție pentru imigrante ar fi putut fi Ambasada statului Filipine din România. Însă aceasta nu oferă sprijin cetățenilor săi. Contactați telefonic, reprezentanții instituției spun că se vor retrage de pe teritoriul României.

– Bună ziua, sunt jurnalistă și am aflat de cazul unei imigrante filipineze pe care angajatorii nu au mai platit-o de 4 luni. Nu i-au făcut contract și a devenit imigrantă ilegală. Vrea să se întoarcă în Filipine, o puteți ajuta dacă o pun în legătură cu dvs.?
– Ambasada se retrage de pe teritoriul României și nu ne mai ocupăm de astfel de cazuri
– Dar probabil rămâne un Consul..
– Tot ce pot să vă spun este că nu ne mai ocupăm de astfel de cazuri. Vă mulțumesc, la revedere.

Dorina și soțul ei auziseră de filipinezi ținuți să muncească pentru familii din România fără contract de muncă și fără plată – acesta e motivul pentru care s-au panicat când primul angajator amâna semnarea unui contract cu soțul Dorinei. Decât să plătească un salariu de 400 de dolari pe lună, angajatorii preferă ca după câteva luni să le cumpere filipinezilor un bilet de avion spre țara de origine sau să îi lase să-și găsească un alt angajator la negru. Ies mai ieftin și nici nu e atât de riscant, fiindcă imigranților ilegali le e frică să-și reclame șefii. Poliția română nu poate să intre în casa cuiva decât dacă există o plângere sau un indiciu că acolo ar munci străini la negru.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului General Pentru Imigrări, „cazurile de muncitori ilegali care lucrează în case sunt izolate, raportat la totalul angajaților”. Totodată, numărul imigranților ilegali de pe teritoriul României nu poate fi știut cu exactitate, fiindcă pot fi străni care au intrat sau au ieșit ilegal, explică acesta. 39 de imigranți ilegali din Filipine au fost găsiți de autorități în primele 8 luni ale anului 2012, potrivit IGI. În total, au fost depistați aproape 2.400 de imigranți ilegali pe teritoriul României, cei mai mulți dintre ei veniți din Moldova și din Turcia. Numărul muncitorilor filipinezi care lucrează legal în România este de aproximativ 460. Dacă în 2008 IGI a emis 15.000 de autorizații de muncă pentru cetățeni străini, în 2012 au fost doar 2.000. Asta ar putea însemna că mulți ajung să muncească ilegal, mai ales că o criză economică favorizează angajarea străinilor pe salarii mici și la negru. Reprezentantul IGI nu e de acord. El crede că odată cu scăderea numărului de autorizații, scade și cel al muncitorilor ilegali.

Inspecţia Muncii din România nu îi consideră pe lucrătorii domestici “angajaţi”

Inspecţia Muncii nu se implică în problema muncitorilor domestici din două motive principale, potrivit declaraţiilor acestora din ultimii ani. Pe de o parte, imigranţii lucrează în casa cuiva şi inspectorii nu pot intra neinvitaţi pe o proprietate privată. Pe de altă parte, Inspecţia muncii spune că nu are competenţe în a-i verifica pe angajorii acestora.

Inspecția Muncii din România nu poate face controale la domiciliul angajatorului, chiar dacă acesta are contract cu muncitorul domestic, decât dacă inspectorii sunt invitați în casă de proprietari. „Inspectorii invocă inviolabilitatea spațiului privat, dar cred că e o problemă de interpretare a legii. Dacă activitatea se desfășoară în casa cuiva, atunci acela e sediul care trebuie controlat de inspectori – aceeși interpretare a legii o propun și sindicatele”, explică Rodica Novac, coordonatoare de proiecte pe migrație la ONG-ul ADO SAH ROM. Ea crede că există o serie de motive pentru care inspectorii de muncă nu citesc legea în același sens:
„Pe de o parte, cred că sunt intimidați de angajatorii imigranților – oameni cu bani și poziție socială. Unele dintre agențiile care plasează filipinezele în casele angajatorilor îi învață [pe aceștia din urmă] să amenințe cu procesul dacă autoritățile încearcă să le intre în case. Pe de altă parte, ce poate un inspector să constate odată ce ajunge acolo? Spe exemplu, mai toți imigranții lucrează peste program, dar cum poți să demonstrezi asta?”.Contractele de muncă care le sunt încheiate sunt de formă, mai spune specialista în migrație, iar încălcarea lor a devenit regulă.

Pe de altă parte, in 2012, Inspecţia Muncii invoca Legea nr. 319/2007 care are ca scop instituirea de măsuri pentru securitatea lucrătorilor. Insă lucrătorii nu sunt şi “persoanele care prestează activităţi casnice”. În consecinţă, “conform legislaţiei în vigoare, Inspecţia Muncii nu are competenţe de verificare a condiţiilor de muncă ale personalului care desfăşoară activităţi casnice”, spun reprezentanţii instituţiei.

Similar, Inspecția Muncii are piedici când vine vorba de agențiile de plasare a strănilor în casele românilor bogați. Acestea se ocupă cu recrutarea, întocmirea actelor, transportul și plasarea imigrantului, pentru un comision între 3.500 și 5.000 de euro. Problema e că „în momentul de faţă, în materia intermedierii unui cetăţean străin în vederea angajării în muncă pe teritoriul României, nu există acte normative care să reglementeze juridic această activitate”, spune Inspecția Muncii. Agențiile române sunt acreditate de o instituție filipineză, Philippine Overseas Employment Administration (POEA), și au relații contractuale cu agenții din Filipine și cu angajatorii români, nu și cu muncitorii. „În Filipine, muncitoarele domestice semnează tot felul de clauze, cum ar fi că nu au voie să rămână însărcinate în România”, spune Rodica Novac. Și unele agenții din România îl sfătuiesc pe client să indroducă clauze ilegale în contracte, cum ar fi obligativitatea filipinezei de a plăti 5.000 de euro dacă demisionează. „Clauza e ilegală, nu ar ține în nici un process, dar e suficientă pentru a intimida angajata”, explică avocatul I.P.

Dorina a hotărât să le spună rudelor din Filipine prin ce trece în România, iar acestea le-au cumpărat în scurt timp, ei și soțului ei, bilete de avion. „Au împrumutat bani, au vândut obiecte din casă și au reușit să ia biletele. Sper să ne plătească mam Nicoleta salariul și să putem returna banii familiei”, spunea Dorina înainte să plece din România. La scurt timp după ce Nicoleta Pătrașc și Georgian Târăcop au aflat de biletul soților filipinezi spre tara natară, i-ar fi dat afară din casă, susține cuplul imigrant. Câteva zile, Dorina și soțul ei au stat la prieteni filipinezi din România și au aflat că fosta lor colegă Suzet primise un bilet de avion spre casă de la cuplul angajator, dar nu și diferența de bani din salariile neplătite.
Când intră pe ușile glisante de la aeroportul Otopeni, Dorina primește un mesaj pe telefonul mobil. Era de la Nicoleta Pătrașc, care îi scria într-o engleză stâlcită: „aștept ca soțul meu să vă aducă banii”. Dorina se oprește în mijlocul forfotei de pe terminalul aeroportului și o sună pe mam Nicoleta să-i spună că trebuie să facă check-in-ul într-o oră. Nu îi răspunde nimeni. „Poate ne dau totuși banii…”. De atunci, filipineza nu a mai auzit nimic de la Nicoleta Pătrașc.

***
Contactat telefonic, Georgian Târnăcop a negat inițial că îi cunoaște pe trei dintre cei patru imigranți filipinezi care spun că au lucrat pentru el. E furios pe Elma și spune că „o bate ca pe un bărbat” dacă o întâlnește pentru că i-ar fi terorizat familia și i-ar fi furat un ceas Rolex de aur înainte să fugă din casa lui. „Nespălații aștia și nenorociții de filipinezi ar face bine să stea la ei în țară, vă zic, deși am avut un singur angajat”. Mai jos, un fragement din discuția telefonică:
– Aveau numărul dvs. de telefon.
– Nu stiu, poate am fost într-un bar cu ei și am băut o cafea, ce intrebări sunt astea
– Păi soția dvs. le răspundea, le scria mesaje că iși vor primi banii
– Poate ceva s-a intâmplat, dar nu au fost angajații mei. Atât timp cât nu au avut carte de muncă, nici o legatură contractuală
– Nu angajati, dar au lucrat acolo
– Asa au zis ei? Cat au lucrat? Nici un filipinez nenorocit nu vine să lucreze și să stea la tine mai mult de o luna fără acte, că apoi iși pun nasul pe sus și vor să devină persoane legale în România. Duceti-vă și vorbiti la Emigrări să vedeți ce probleme fac cei mai mulți (…)Găsiti alte 10 -15 familii care au avut filipinezi și o să aflați că sunt niște nespălați, neingrijiți, imputiți. Eu vorbesc de angajați, nu de prietenii mei filipinezi.

În final, Georgian Târnăcop a recunoscut că a mai avut o angajată filipineză, pe „Suzet, o fată isteață care voia să studieze avocatura” și căreia i-a luat biliet spre casă pentru a-și împlini visul. Spune că i-a plătit toți banii.

România este o țară în care imigrația e un fenomen nou, așa că instituțiile care ar trebui să-i protejeze pe strănii care muncesc aici nu funcționează încă optim. Inspecția Muncii nu intervine, Ambasada statului Filipine se eschivează. Poliția sau Inspectoratul General pentru Imigrări își fac treaba, dar asta însemnă că intervin doar atunci când există plângeri sau ponturi și că aplică o lege care nu este întotdeauna în interesul imigrantului. Soarta acestuia pe teritoriul României depinde în prezent mai mult de norocul lui, decât de instituții și legi eficiente.

*pentru protejarea identității nu au fost folosite decât prenumele celor trei imigrante care apar in reportaj

Am publicat articolul și în Romania libera

Foto: Flickr, framefive

Background: Flickr, Abby Powell