Interviu cu Eliza Gheorge, doctorandă Oxford

Eliza Rodica Gheorghe are 27 ani, e doctorandă la Universitatea Oxford şi predă relaţii internaţionale la secţia Philosophy, Politics and Economics, care i-a dat pe David Cameron, Tony Blair sau Margaret Thatcher.

În afară de slujba de la Oxford, Eliza Gheorghe mai lucrează pentru centrul Woodrow Wilson unde face cercetare pe relaţia României cu Coreea de Nord din timpul Războiului Rece.

În anul 2008, Eliza termina masteratul la Georgetown University cu distincţia „honors”. A făcut acolo studii pe securitate. A fost interesant, spune, fiindcă la fiecare curs trebuia să propună politici publice pentru diverse probleme.

Avea discuţii cu specialişti CIA, care evaluau masteranzii şi îi consultau pentru soluţii de actualitate.

La Oxford, Eliza nu are nici un student din România încă, probabil fiindcă elevii români nu sunt încurajaţi de mici să devină mari (premieri, miniştri, preşedinţi, conducători). A simţit asta pe pielea ei şi ştie că va mai dura până când în România se instituţionalizează o relaţie profesor – student ca la Oxford.

De aceea, a devenit voluntară într-un ONG românesc eficient: GRASP şi a venit cu ideea de a le da tinerilor români posibilitatea să experimenteze ce a trăit şi ea la universităţi de renume din Italia, SUA sau Anglia. Aşa s-a născut proiectul „YoungDiplo”.

Interviu publicat pe digi24

Care e povestea plecării tale?

Părinţii mei mi-au insuflat curiozitatea care m-a condus la asta. Aveam un joc cu tata: trebuia să găsesc ţări şi oraşe pe harțile lumii. Ajungeam să vreau să le văd

Pe de altă parte, mama mea, sportivă de performanţă, călătorea foarte mult. Am început să călătoresc cu ea de la 9-10 ani. La 15 ani m-a urcat în avion şi m-a trimis în China, la un schimb de experienţă între elevi. De atunci am ştiut că vreau să studiez în străinătate.

La Georgetown ai făcut studii pe securitate. Cum se desfăşurau cursurile?

A fost un masterat aplicat, practic. Nu făceam doar cercetare. Accentul era pus pe gândirea unor politici publice. La fiecare curs făceam simulări de situaţii potenţiale sau din trecut şi propuneam soluţii.

La sfârşitul semestrului, la unele dintre cursuri organizam simulări, în care eram evaluați de un juriu de şapte oameni, mulţi din CIA, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe. Dialogam cu ei, le prezentam problemele din prezent şi le spuneam sugestiile noastre.

Eliza Rodica Gheorghe: “Am avut mentori extraordinari”
Cum ai ajuns să îţi faci doctoratul la Oxford?

Nu ţintisem să ajung acolo, dar a contat foarte mult parcursul meu până acolo şi oamenii care m-au recomandat. Am avut o serie de mentori extraordinari cărora le datorez ceea ce sunt. Mă gândesc acum la Leopold Nuti, din Italia.

Din păcate în România relaţia student – profesor nu se construieşte pe ideea de mentorat, cu unele excepţii, desigur. În felul ăsta munca tinerilor nu poate fi fructificată.

De ce crezi că nu e instituţionalizat mentoratul în relaţia profesor – student din România?

Din indiferenţă şi din cauza atitudinii de tipul „ce îmi iese mie la asta”. În fiecare zi, indiferenţa distruge România.

În ceea ce priveşte studenţii români, fiindcă nu au parte de îndrumare, nici nu ştiu ce departe ar putea ajunge…

Adică?

Studenţii care ajung la secţia unde predau eu sunt încurajaţi de mici să vină aici. Or, din absolvenţii PPE (Philosophy, Politics and Economics) se construieşte elita politică.

Studenţii au un anumit profil, ştiu ce vor, sunt mai hotărâţi, în vreme ce în România nu se întâmplă aşa. E un alt model, dar sunt sigură că şi ai noştri ar putea face asta.

Deocamdată însă nu există un cadru instituţional, care să aloce un anumit număr de ore pentru consultări, îndrumare.

Dacă ai preda într-o universitate din România, cum ai face-o?

I-aş pune pe studenţi în diverse ipostaze, să joace diverse roluri, să găsească soluţii şi să argumenteze. Le-aş cere să se pună în pielea lui Putin şi a altor lideri.

„Mai puţin naţionalism ar fi binevenit”

Subiectul cercetării tale de doctorat este diplomaţia românească, în perioada Războiului Rece. Cum arăta ea atunci?

Eu studiez în special anii ’60 şi ’70, când România împrumuta multe elemente din est, din vest şi din lumea a treia. Era foarte eclectică, iar asta genera multă confuzie. Nu era clară poziţia noastră.

Se vorbeşte despre poziţia independentă a României faţă de Moscova, însă am găsit dovezi care sugerează altceva – şi anume că cele două colaborau foarte bine, în ciuda unor dizidenţe. România voia să pară independentă, dar asta nu înseamnă că nu colabora cu Moscova pe iniţiative de politică externă

După cea venit Gorbaciov la putere, lucrurile s-au schimbat, abia atunci a intervenit ruptura.

În prezent, opinia multor români este că am avut o diplomaţie excepţională în anii respectivi.

Faptul că ne raportăm aşa e dezavantajos. Poate chiar să ne ţină pe loc. Ar trebui să avem o perspectivă mai nuanţată.

3 comments on “Interviu cu Eliza Gheorge, doctorandă Oxford

  1. I just wanted to write a silmpe word in order to express gratitude to you for those lovely items you are writing here. My time consuming internet research has now been recognized with reliable strategies to exchange with my guests. I would express that many of us visitors are definitely endowed to dwell in a very good website with very many perfect individuals with great advice. I feel rather fortunate to have discovered the webpage and look forward to some more thrilling moments reading here. Thank you once again for everything.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *